SMER'I, smeresc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine umilă, modestă, supusă, plină de respect. ♦ (Bis.) A se arăta plin de cucernicie, de evlavie faţă de Dumnezeu. ♦ Tranz. (Înv.) A înfrânge mândria cuiva; a umili. - Din sl. s~um~eriti.
Sursă : DEX'98 (26095)  - RACAI

SMER'I vb. v. căi, înjosi, ploconi, pocăi, regreta, umili.
Sursă : Sinonime (210244)  - siveco

SMER'I vb. 1. v. umili. 2. a se pleca, a se supune, a se umili. (Se ~ în faţa divinităţii.)
Sursă : Sinonime (210243)  - siveco

smer'i vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. smer'esc, imperf. 3 sg. smere'a; conj. prez. 3 sg. si pl. smere'ască
Sursă : DOR (282827)  - siveco

A SMER//'I ~'esc tranz. înv. A face să se smerească. /<sl. sum~erjati
Sursă : NODEX (353729)  - siveco

A SE SMER//'I mă ~'esc intranz. 1) A manifesta o atitudine de recunoastere a superiorităţii sau puterii cuiva; a se pleca; a se închina. 2) rel. A se arăta plin de cucernicie. /<sl. sum~erjati
Sursă : NODEX (353730)  - siveco